Cenusareasa

Animatie lucrata manual cadru cu cadru, inspirata de papusile-umbra indoneziene, de artista Lotte Reiniger.

Urmasii omului

Oamenii se gandesc des la viitor. Cum va arata ziua de maine?

Pentru ca isi ocupa mare parte a timpului ingrijorandu-se,  le plac povestile.

Mai ales cele in care se pot evidentia, le plac visele.

In felul asta uita.

Devin eroi.

Cuceresc lumi…

Conduc armate!

Cand se trezesc folosesc povestile sa mearga mai departe sau sa se opreasca. Visele rezolva multe probleme, trebuie doar sa le intelegi.

Intr-o noapte am visat ca vom conduce lumea

Poze de  Gregory Colbert

Osul

Osul devenise usor excentric in urma loviturii primite pe neasteptate. Acum, la fiecare apasare din launtrul sau razbatea senina o nota perfecta de si, desi incercase sa o traga pe sfoara unei sosete moi de lana.
Tot a si suna. Dar asta nu era tot, partea mai desantata era ca la fiecare pas osul incepea sa fluiere o arie cunoscuta din drumul spre Tipperary ceea ce-l facea pe Cloison sa treaca rusinat pe langa vreo palarie mai voalata.
In camera de zi, pe sofaua imbracata in creton inflorat isi cerceta atent piciorul. O protuberanta de forma unei migdale ii intindea pielea si doua vene care se nimerisera, spre neplacerea lor, sa treaca pe acolo. Deci se poate deduce logic ca vinetiul nu era de la contuzie ci mai degraba de la confuzie.
Desi dureros, Cloison staruia, nu fara a incerca un vag sentiment masochist pe care il acoperea repede cu negatii, sa apese osul. Fireste toate acestea se datorau, fara doar si poate, claritatii sonore nemaintalnite si ireproductibe de orice instrument inventat, a unei note muzicale.
Intr-o noapte chiar visase ca in urma unei accident pedestru fara urmari prea grave, devenise mult mai excentric, reusind astfel memorabila infaptuire a unei game perfecte, desi avea un sigur do (cel de jos) produs de clavicula dreapta.
Se trezise speriat, cu doua secunde inainte sa isi inchipuie cum ar fi sunat o plimbare de seara prin parcul Regilor. Ar fi fost prea mult. Dupa ce a realizat cu usurare, dar si cu repros ca a fost doar un vis, a apasat patern pe os facandu-l sa sune.
A adormit imediat apoi cu gandul la unicitate, oase goale din clasa aves si o placinta in foietaj cu zmeura.

Planta nesupusa

~Planta insumisa~

R.Varo Uranga

“Remediu artistic”

R.V. Uranga

Sub ape

“Садко – Королевство под водой”
Илья  Репин

Visez in culori

The fabric of dreams – Matisse

Poetul si muza

De dimineata s-a trezit poetul
cu chef nebun de scris
ceru-i surade complice
printre nori

Cu teama si emotii
De o probabila infrangere
Cauta soarele
Facand jumate de pas la dreapta ferestrei
Dar nu-l gaseste.
Rasufla usurat

Cu pasi vioi spre masa se indreapta
Si-si toarna in pahar
Melancolie
Un strop si o felie de lamaie

O simte coborand in vene
Inchide ochii si asteapta
Efectul ei benefic

“E o zi minunata
Pentru poezie!”, isi zice
Afundand cu lacomie
pana de gasca-n calimara
Se-apleaca asupra foii

Dar, stupoare
Unde-s cuvintele?
Un strop albastru
Se intinde-ncet, neuniform
Sorbit cu lacomie
De coala alba

Si-n pata-si vede el,
Poetul
Neputinta
Reia febril intreaga zi
Un pas gresit sa fi facut?
Indoiala
Soarele?

Demult apus
Trecut-au ore
Poate ani peste poetul care

Arde litere la lumanare
ca pedeapsa cea mai crunta
pentru muza sa pierduta

Poetul si moartea – partea I

La stăvilarul mor(ţ)ii
S-a oprit poetul
cu sufletul la gură

În buzunar reţine
Un ceainic de alamă
Şi o lupa
Iar pe retină
un pod de pînze
Ce freamată stingher
A neuitare

Ar fi trecut şi el
Hoţis
Prin crăpături
Deodata cu rimele
Rotindu-se haotic în vîrtejuri
Pe lîngă mal, cu frunzele
Cazînd in goluri
De creaţie
Pînă să atinga
Seva deltelor

(La masa cormoranilor?)

Însă-si pierduse fluiditatea
Datorita unui stereotip dinamic
Pe care îl trata greşit
De cîte ori avea ocazia
Cu acele cupiuri
De culoare îndoielnică.

Poetul si el insusi

Scena I: Incadru, pelanga

In camera cu miros literar,
Raspandit de felinarului stradal,
Dupa perdea,
Un ac voinic alearga o ata

Umbrele
Inca se mai foiesc pe pereti
Creaza atmosfere
Prinse fara scapare de obiecte

Scena II: Intra poetul

In dezolarea-i potrivita
Stie ca scaunul e doar un scaun
Lemn alb de plop, croiala epocala,
UN ciucure despiralat
Il face insa deplasat

Toate-s ca pietrele, tacute
Incremenite in lumina oarba
A felinarului stradal:
un ac infipt in haina veche
de el o umbra mai atarna
Prinsa de firul
Fara nod

Scena III: Esecul

Nici fumul de tigara
Nu contureaza ganduri
Ba parca face-n ciuda
Lipindu-se de ziduri

Ideile s-au terminat aici
Mai bine somnul sa desfaca
Ce omul a legat prea strans de sine

Scena IV: Somnul

SI in el cade fara leac
invesmantat in neguri.

Un motoras de frigider toarce tacut
Reverberand placut intr-o ureche
pana se leaga negresit
De singura solutie

El vede! “Acum vad totul!“,
Cum in lipsa lui din somn
Si-ar fi croit un sine insusi
Cum de sub orice ceasca de cafea
In care poti citi trecutul de la pranz
De-acum trei zile jumatate
Si chiar de-o saptamana

Gaseste sensuri
Multe, multe
Ca il lovesc in cap
Si peste fata

Scena V: Creatia.

Si se trezeste
Poetul
Si el insusi